ASOCIAȚIA INIȚIATIVE PENTRU EUROPA este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2011, având ca principal obiectiv stimularea responsabilității sociale, promovarea incluziunii sociale, combaterea discriminării și implicarea cetățenilor în dezvoltarea comunitară. Prin diverse proiecte și inițiative, asociația sprijină educația, cultura, protecția mediului, formarea profesională continuă și dezvoltarea spiritului civic, colaborând cu instituții publice și private pentru a genera un impact pozitiv în societate.

Asociația Inițiative pentru Europa își propune să stimuleze responsabilitatea socială a cetățenilor, comunităților locale și mediului de afaceri, să promoveze și să sprijine incluziunea socială, să combată discriminarea grupurilor vulnerabile și să amelioreze problemele sociale. Asociația urmărește implicarea cetățenilor în dezvoltarea comunitară, locală și regională, promovarea învățării pe tot parcursul vieții, informarea cetățenilor cu privire la resursele disponibile în spațiul european și promovarea culturii, obiceiurilor și tradițiilor românești.

Asociația Inițiative pentru Europa își dorește o societate în care fiecare cetățean este responsabil social, inclus în comunitate și are acces la oportunități de dezvoltare personală și profesională. Prin promovarea culturii românești, asociația contribuie la consolidarea identității naționale și la crearea unui mediu cultural accesibil publicului larg.

Cum te poți implica?

Redirecționează până la 3,5% din impozitul pe venit în contul Asociatiei Inițiative pentru Europa. Descarcă formularul de aici și trimite-ni-l scanat pe adresa de mail.

  • Formare profesională: Cursuri gratuite în diverse domenii ​
  • Consiliere profesională și vocațională: pentru tineri, angajați și alte categorii​
  • Antreprenoriat: înființare și finanțare start-up-uri (firme și întreprinderi sociale) prin proiecte cu finanțare europeană (SMART, SUCCES, SOCIALIS)
  • Educație: sprijin pentru elevi și studenți, organizarea concursurilor PianoArt și Rădăcini și Aripi prin care susținem tinerii talentați
  • Cultură: Contribuțiim la crearea unui mediu cultural accesibil publicului larg prin editare de carte, organizarea de evenimente culturale gratuite cum ar fi concerte, lansări de carte
  • Susținerea tinerilor artiști: Sponsorizarea și sprijinirea activităților de creație pentru dezvoltarea carierei tinerilor artiști.
  • Activități sociale: Implementarea de proiecte menite să sprijine comunitatea și să promoveze incluziunea socială

Asociația oferă o gamă variată de cursuri de formare pentru dezvoltarea competențelor profesionale, antreprenoriale și artistice, adaptate nevoilor actuale ale pieței muncii și ale societății. Aceste cursuri combină teoria cu practica, fiind structurate astfel încât participanții să își dezvolte abilități concrete și aplicabile în diverse domenii.

1. Management de proiect: Cursul oferă participanților instrumentele esențiale pentru planificarea, implementarea și gestionarea proiectelor, indiferent de domeniul de activitate. Conceptele teoretice sunt completate de studii de caz, exemple de bune practici și aplicații practice.

2. Accesare de fonduri europene: Acest curs ghidează participanții prin toate etapele unui proiect finanțat din fonduri europene, de la idee la implementare. Cursanții simulează crearea propriului proiect, redactează cereri de finanțare, planuri de afaceri, bugete și strategii financiare, învață despre achizițiile publice și gestionarea contractelor de finanțare.

3. Competențe antreprenoriale, financiare și juridice: Un curs complet care ajută participanții să înțeleagă riscurile și avantajele antreprenoriatului, să își creeze un plan de afaceri solid, să își gestioneze resursele financiare și juridice, să învețe despre strategia de afaceri, managementul resurselor umane și contractele comerciale.

4. Antreprenor în economia socială: Cursul este destinat celor care doresc să dezvolte afaceri sociale, cu un impact pozitiv asupra comunității. Se vor aborda strategii de afaceri sustenabile, metode de obținere a finanțărilor, modele de business pentru economie socială, precum și aspectele legislative și fiscale specifice acestui domeniu.

5. Competențe digitale: Într-o lume digitalizată, acest curs ajută participanții să își dezvolte abilități esențiale pentru utilizarea tehnologiilor moderne. Temele abordate includ: utilizarea pachetului Microsoft Office, gestionarea bazelor de date, siguranța cibernetică, crearea și administrarea conținutului online, precum și utilizarea unor aplicații și platforme de lucru colaborativ.

6. Egalitate de șanse, nediscriminare și incluziune: Participanții vor înțelege importanța egalității de gen, diversității și incluziunii în mediul profesional și social. Se vor aborda cadrul legislativ, politici și bune practici și modul în care aceste principii trebuie integrate în proiectele finanțate din fonduri europene.

7. Dezvoltare durabilă: Cursul oferă o perspectivă asupra principiilor dezvoltării durabile și modalităților de integrare a acestora în proiecte și afaceri. Se vor analiza studii de caz, modele de economie circulară și soluții pentru protejarea mediului și utilizarea eficientă a resurselor.

8. Măiestrie pentru pian: Un curs special dedicat tinerilor artiști în devenire. Participanții își perfecționează interpretarea pianistică prin exerciții care vizează stilul, tehnica, expresivitatea și armonia. Cursul își propune să motiveze tinerele talente și să le ajute în evoluția lor artistică.

Prin aceste cursuri, Asociația Inițiative pentru Europa își propune să sprijine dezvoltarea competențelor profesionale și personale, contribuind la crearea unui mediu educațional accesibil și de calitate.

Asociația Inițiative pentru Europa își propune să contribuie la crearea unui mediu cultural accesibil și să sprijine dezvoltarea artistică a comunității prin organizarea și susținerea unor evenimente culturale de impact. De-a lungul anilor, asociația a fost implicată activ în concerte, spectacole și lansări de carte, colaborând cu instituții de prestigiu, precum Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești.

Evenimente organizate:

  • 2024 – Evenimente de lansare a cărții Rădăcini și Aripi (Ploiești, Târgoviște, Brașov, online pentru Diaspora)
  • 2017 – Concert Cameral – 10 pentru muzică
  • 2017 – Primăvara muzicală – seară de muzică și teatru
  • 2015 – Concert Extraordinar de Crăciun
  • 2014 – Concert Extraordinar de Crăciun, organizat în parteneriat cu Asociația Mișcarea de Rezistență Marius Tucă

Prin aceste inițiative, ne dorim să oferim artiștilor locali o platformă de expresie, să promovăm cultura și valorile artistice și să încurajăm publicul larg să participe activ la viața culturală a comunității.

Susținem tinerii artiști

Susținem participarea unor tineri talentați la concursuri și recitaluri internaționale: Ana Antonia Tudose, una dintre cele mai talentate tinere pianiste din România, a beneficiat de sprijinul AIE pentru a participa la Concursul Internațional de pian Mozart, organizat de Istituzione Musicale Collegium Artis din Frascati-Roma – Italia (2017), Concursul internațional de pian „Merci Maestro” din Bruxelles (2017), precum și la Recitalul de pian de la Institutul Cultural Viena (2017).

Oferim premii în bani elevilor ploieșteni premiați la Olimpiadele Naționale de Interpretare Instrumentală

Sprijinim participarea artiștilor basarabeni la evenimente culturale organizate în România

Sponsorizăm tineri artiști pentru activitati de creație în vederea dezvoltării carierei

Activități sociale

Din 2016, sprijinim copiii și tinerii cu nevoi speciale sau aflați în situații de risc, contribuind la îmbunătățirea vieții lor și a familiilor acestora, precum și la creșterea șanselor lor de integrare în comunitate. Oferim atât sprijin financiar, prin organizarea de campanii de promovare și strângere de fonduri, cât și asistență în facilitarea comunicării și colaborării dintre familii și specialiștii care îi pot ajuta.